Dor de duca

Azi, despre bucuria de a calatori; despre emotia si entuziasmul care ma cuprind ori de cate ori plec la drum. Nu stiu daca este cautare, sete de nou si de cunoastere sau pur si simplu nevoie de schimbare. Imi plac oamenii, locurile, mirosurile si aromele noi. Nu sunt genul de calator singuratic. Pentru simplul fapt ca imi place sa ma bucur...cu voce tare!!! Dar nu peisajele grandioase, luxul metropolelor moderne, mancarurile rafinate sau experientele palpitante sunt cele care ma fac sa simt cu ardoare dorul asta de duca. Sunt lucruri mult mai simple de atat. Cum ar fi privirea acestui baietel care se uita cu nesat si uimire pe fereastra trenului. Ca si cum dincolo s-ar intinde o lume minunata pe care doar ochii lui o pot patrunde. Ei, da. Da, sunt bucuria si inocenta din ochii lui ceea ce ma face sa fiu fericita ca sunt aici si acum..in trenul de Constanta.

Putine cuvinte

Imi plac garile. Imi plac si trenurile. Si povestile lor de viata. Ploua. Privesc la verdele crud. Verdele pe care lipsa soarelui il face sa para si mai intens. Totul imi pare acum mai intens. Si trenul este verde. Doar povestea este alta. Si ploua. Inca este mult verde. In povestea asta. Si trenul care ma duce spre casa. Incet, verdele ramane in urma. As vrea sa nu las asta sa se intample. Si trenurile verzi trebuie sa ajunga intr-o gara. Verdele s-a topit in noapte. Si poate inca mai ploua. E totul liniste. Inchid ochii. Si ma bucur. De verdele pe care mi l-ai pictat in suflet.

Pe peron

Imi plac garile.
Imi plac garile. Pentru ca imi ofera infinite inceputuri si sfarsituri.
Imi plac garile. Pentru ca pot pleca lasandu-te in urma.
Sau…cu bilet dus-intors.
Imi plac garile pentru ca intotdeauna va sosi un urmator tren,
Care mi te-ar putea aduce.
Sau pe care l-ai putea pierde.
Imi plac garile. In care ne-am iubit
Si care ne-au despartit.
Imi plac garile. Chiar daca nu voi calatori mereu la clasa intai.
Imi plac garile. In care te voi gasi asteptandu-ma.