Credinte la Marea Neagra

Cand eram copil, credeam ca valurile vin si pleaca ca sa ia cu ele gandurile triste ale oamenilor si sa le transforme in scoici.

Acum, cred ca gandurile vin si pleaca atunci cand vrem noi.

Cand eram copil, faceam castele din nisip si imi puneam cate o dorinta. Iar daca a doua zi castelul nu fusese luat de apa, credeam ca dorinta mi se va implini.

Acum, cred ca suntem in tot ceea ce construim.

Cand eram copil, m-as fi balacit in mare cat era ziua de lunga. Insa credeam ca de la prea multa apa sarata or sa-mi creasca solzi in loc de piele.

Acum, cred ca lucrurile pe care le iubim nu ne pot face rau.

Cand eram copil, priveam adesea cerul crezand ca undeva departe exista un punct in care se unea cu marea. Iar daca as fi ajuns la acel punct, as fi putut sa ating orice nor sau stea.

Acum, cred ca este mai pretios sa atingi suflete.

Cand eram copil, credeam ca marea e mare si eu foarte mica.

Acum, cred ca e mai important sa fiu eu insami.

Ma dezvolt deci exist!

Ce este dezvoltarea personala? Cu doar o simpla cautare via google am gasit o sumedenie de definitii, bloguri si sute de carti pe aceasta tema.  Wikipedia vorbeste chiar despre tehnici de dezvoltare personala din vremea greciei antice. Unii spun ca au ca pasiune dezvoltarea personala. Iar cel mai frecvent, conceptul de dezvoltare personala apare alaturi de cuvinte precum “schimbare”, “crestere”, “transformare.

Dincolo de conceptualizari si definitii academice sofisticate cred ca fiecare dintre noi poate avea raspunsul sau la aceasta intrebare.

Imi amintesc cu drag de anii din scoala generala: cercul de literatura, cercul de fotografie, cercul de actorie… Fiind un copil curios, nu cred ca am ratat vreuna din activitatile educative organizate la Clubul elevilor.

Au urmat anii de liceu, cand mersul la biblioteca era pretextul perfect pentru “a fugi” de acasa si a-l intalni pe baiatul dragut din a 9-a C. Imi aduc si acum aminte cum alegeam cartile,  in functie de cat de deteriorata era coperta. Caci o carte care a trecut prin multe maini, este cu siguranta o carte buna. Si chiar daca mai tarziu eu si baiatul din a 9-a C am urmat drumuri diferite in viata, cartile mi-au ramas mereu alaturi.

Inceperea facultatii a insemnat schimbare si provocare: un oras nou, o casa noua, profesori si prieteni noi, o viata noua.  Acestia au fost anii in care am facut, poate, cele mai multe alegeri gresite. Dar am incercat din nou, am invatat, am experimentat si m-am maturizat.

Despre primul loc de munca se spune ca este ca si prima dragoste, nu-l uiti niciodata. Si nu l-am uitat. Pentru ca m-a invatat sa fiu organizata, sa respect timpul meu dar si pe al celorlalti, sa iau decizii importante si sa accept ca singura nu le pot face pe toate.

Insa lectia cea mai importanta pe care am invatat-o  in anii care au urmat a fost lectia responsabilitatii: a ceea ce sunt si a ceea ce aleg sa devin. Iar dezvoltarea nu este decat suma tuturor experientelor si resurselor care au contribuit la constructia omului si profesionistului care sunt azi. Cand inca privesc cu multa curiozitate la drumurile neexplorate, la teancul de carti ce asteapta sa fie citite si la oamenii minunati din jurul meu de la care mai am atatea de invatat.

 

 

 

La metrou

Un baiat care vinde zambile. Imi ofera 2+1 gratis pentru ca "Aveti un zambet frumos".
O fetita de vreo 4 ani canta cu patos (in mijlocul lui martie) "Mos Craciun cu plete dalbe".
Un baiat cu ochi extrem de frumosi ascunsi in spatele unor ochelari tip "dork".  Ii zambesc. Zambeste si el...usor stanjenit.
Un el si o ea, vizibil indragostiti dupa cat de des se ating si cum se sorb din priviri. Amandoi poarta verighete. Diferite.
O doamna cu un buchet mare de lalele rosii. Ma intreb daca lalelele o fac sa para atat de frumoasa.
Multi oameni citind. Mai multe femei decat barbati.
Un grup de adolescenti galagiosi. Explozie de viata in acest peisaj subteran.
Miros de covrigi proaspat copti.


Dimineti

05:00 a.m.

E liniste...
Nici un gand.
Doar respiratia lui.
...........................
Primul tramvai.
E ca la radio,
In capul meu.
...........................
E liniste din nou...
Doar respiratia lui.
Si mirosul de cafea.

Un al doilea tramvai.

Ce NU m-au invatat parintii in "cei 7 ani de acasa"

1.Cand si cat de des sa spun "te iubesc"
2.Cum se repara o inima ranita
3.Ce inseamna sa te sarute ploaia
4.Ca "nu te mai iubesc" nu inseamna intotdeauna sfarsitul
5.Ca uneori e nevoie de curaj pentru a fi eu insami
6.Sa nu uit vreodata sa fiu copil
7.Ca si cei carora le voi oferi totul s-ar putea sa ma dezamageasca din cand in cand
8.Si ca va trebui sa-i iert si sa-i iubesc in continuare
9.Ca este un motiv in toate
10.Si ca eu voi alege culorile cu care-mi voi picta viata!

Inceputuri si sfarsituri

Inceputurile si sfarsiturile… Pagina alba si finalul povestii… Prima atingere si ultimul sarut… Primul dans si ultima noapte de dragoste… Vocea ta timida si inima mea batand ca un clopot… Fluturi in stomac si mii de ganduri nerostite… Vise de copii si cuvinte mari despre iubire… Albastru pur si floarea de nu-ma-uita… Marea din ochii tai si primavara in viata mea… Inceputuri si sfarsituri, ce merita traite!

Dor de duca

Azi, despre bucuria de a calatori; despre emotia si entuziasmul care ma cuprind ori de cate ori plec la drum. Nu stiu daca este cautare, sete de nou si de cunoastere sau pur si simplu nevoie de schimbare. Imi plac oamenii, locurile, mirosurile si aromele noi. Nu sunt genul de calator singuratic. Pentru simplul fapt ca imi place sa ma bucur...cu voce tare!!! Dar nu peisajele grandioase, luxul metropolelor moderne, mancarurile rafinate sau experientele palpitante sunt cele care ma fac sa simt cu ardoare dorul asta de duca. Sunt lucruri mult mai simple de atat. Cum ar fi privirea acestui baietel care se uita cu nesat si uimire pe fereastra trenului. Ca si cum dincolo s-ar intinde o lume minunata pe care doar ochii lui o pot patrunde. Ei, da. Da, sunt bucuria si inocenta din ochii lui ceea ce ma face sa fiu fericita ca sunt aici si acum..in trenul de Constanta.