Baiatul verde-crud

Exista iubiri. Iubiri care nu ne-au fost scrise, dar pe care ne incapatanam sa le pastram. Desi, de cele mai multe ori se sting inainte de a le trai cu adevarat.
Acelasi cantec, dar alt instrument. Si uneori, poate, alta gama.
Niciodata nu m-am multumit cu putin. Chiar si cand am avut livada intreaga la picioare inima mi-a tanjit doar dupa un anume fruct. Un anume el.
E primavara!
Si iata-ma, fir de iarba inaltandu-ma indraznet spre cer. Spre soarele-mi atat de drag prieten. Spre sus! Mandru si increzator. Visand sa fiu si eu mare.
Imi place la nebunie momentul asta de explozie de viata! Totul e nou, e proaspat, e curat, e pur, e verde…e iubire.
Si toate astea inmultite cu infinitul, sunt eu.
Atunci l-am intalnit. Si l-am numit: “baiatul verde-crud”.
Nu mai stiu daca a fost dragoste la prima vedere. Mai ales ca era acolo de atata timp iar eu nu il observasem niciodata. In frenezia mea de a gusta din toate placerile acelui anotimp, uitasem sa privesc si langa mine. Atat de aproape…
Un mugur crud.
L-am simtit pentru prima oara abia in ziua in care petalele lui mi-au poposit pe obraji.
Doar astfel am devenit capabila sa privesc dincolo de mine si sa-i simt iubirea.
Primavara e pe sfarsite.
Pentru noi, e abia inceputul.
Alearga inima in mine de bucurie. Nu-mi mai doresc nimic in plus. Atat de deplin ma umple. Atat de mult il iubesc…
Ii marturisesc: nu vreau sa mai traiesc vreo clipa fara el.
Dar, vai, verdele lui nu mai este acelasi. Uitasem ca nici macar iubirea nu tine timpul in loc.
Este déjà, toamna !
Am crescut amandoi. Nu mai suntem aceeasi. Mai ales el. Atat de complet si desavarsit.
Stiu ca in curand nu va mai fi al meu. Menirea lui e alta.
Si totusi imi doresc cu disperare sa pot schimba rostul lucrurilor.
E prea tarziu. O ultima imbratisare, ca si cum ar fi prima noastra noapte de iubire. Doar atat. Si noianuri de necuvinte.
S-a asternut prima zapada!
Sunt eu, si atat. Un fir de iarba solitar.
Ma cuibaresc adanc sub asternuturi de iluzii si sperante si astept: o noua primavara!